DR. MARIOARA LĂBUŞCĂ
(1920 - 2004)
S-a născut pe 21 mai 1920 la HOTIN, Basarabia, unde tatăl său, ofiţer de administraţie (şi dascăl de biserică) avea serviciul. Familia se stabileşte în Botoşani. Aici face liceul.
Mama sa, "Miss" Botoşani într-unul din acei ani, a cărei fotografie într-un minunat costum naţional cu ie albastră, îmi apare şi acum în minte, părăseşte această lume pe când avea doar 14 ani; rămân 5 copii orfani, dânsa fiind cea mai mare. La majorat, refuză oferta familiei de a se căsători cu un preot notoriu al urbei, ocazie cu care i se reaşează sentimentele religioase, şi pleacă la Iaşi, unde se înscrie la Facultatea de Medicină. În anul III se căsătoreşte cu un coleg de facultate, Dr. Dumitru Lăbuşcă, extrem de bine pregătit, talent chirurgical înnăscut, dar tăcut, fiu de profesor universitar de drept şi avocat din Iaşi.
Apare primul copil, devenit apoi medic veterinar, cercetător în nutriţia animalelor.
În 1943 erau interni la Spitalul de mari mutilaţi din Iaşi, condus de marele ortoped Dr. Pintilie, de unde pleacă în timp de război cu trenul de mari mutilaţi la Turnu-Severin, Târnăveni, apoi în Ardeal, cu sora mea în vârstă de 1 an, şi operează în condiţii de război cu responsabilitatea de medic impusă de împrejurări, dar studenţi fiind.
După război se transferă la Facultatea de Medicină din Bucureşti, unde la absolvire primeşte diplomele semnate de rege.
Lucrează apoi în Moldova, acoperind cu un imens volum de muncă o întinsă suprafaţă, la circumscripţiile Coşula, Deleni, Maxut, Uriceni, Bosânceni. La Hârlău era un lup în curte întotdeauna când operau, la Suliţa sunt amândoi trecuţi pe tabla de onoare a spitalului. Eu am apărut cam pe atunci. Era foametea de după seceta cea mare din 1946.
Face specializarea în oftalmologie în Bucureşti timp de 1 an (eu am făcut 3, acum se fac 5 ani). Ca medic specialist pleacă la Târgovişte, unde lucrează şi spital, şi policlinică. Ajunge apoi prin concurs pe Trenul Sanitar, unde timp de 2 ani acordă consultaţii personalului CFR în toată ţara.
Reuşeşte prin concurs la Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie, unde lucrează între anii 1961 - 1985. Sub conducerea Prof. Dr. Ana Aslan, institutul era în plină cercetare şi afirmare, şi face în acest colectiv mai mult de 200 lucrări ştiinţifice şi le dactilografiază singură, cu multă minuţiozitate. Şi-a dat exemenele de grad până la Primar II. A fost o perioadă membră a Societăţii Franceze de Oftalmologie, a fost la unul din Congresele de la Paris, mare lucru pe atunci.
A apărut sora mea cea mică, la 17 ani după mine (ultima încercare de a avea un băiat), în prezent medic primar Laborator Clinic Spitalulu Militar Central Bucureşti.
A făcut Degenerescenţă maculară la un ochi, îi era frică că nu mai poate profesa, de aceea... a făcut la fără frecvenţă 5 ani Facultatea de Limbă Franceză, pe care a absolvito în 1975. A studiat câte 3 ani limba rusă şi limba italiană (la Institut îi erau necesare). În 1960 este admisă la Doctorat la Prof. P. P. Vancea cu lucrarea"Variaţiile Tensiunii Oculare la personalul CFR în funcţie de muncă".Câteodată am acompaniat-o la Chitila, unde zi şi noapte, la intrarea şi ieşirea din tură, urca pe locomotivă şi măsura TO mecanicului ce abia oprea locomotiva. A strâns o valiză plină de tabele de măsurători. Păcat că n-a terminat această lucrare.
Cam pe atunci am dat eu examen secundariat; ca să evit disputa părinţilor în a-i urma oftalmologia sau ORL, am spus că voi face chirurgie plastică. Mama a mers însă cu mine la repartiţie spunându-mi tot timpul că e mult mai de preţ a salva vederea unui om, decât a schimba forma sânilor unei mondene.
Dragostea pentru oftalmologie se transmite. De la dânsa am aflat preceptul Prof. Manolescu: să nu fie nici o zi fără să citeşti 2 ore oftalmologie.
A fost pensionată în 1985, dar n-a putut să se retragă. A lucrat la Policlinica cu plată nr. 2 până la sfârşit.
A făcut cataractă la ochiul bun; un coleg inimos, Prof. Dr. Cârstocea a avut curajul să opereze acest ochi unic, dăruindu-i posibilitatea de a vedea şi lucra încă 20 de ani.
Reuşea cumva să le facă pe toate: dactilografia, croia şi cosea la maşină, croşeta. {mpletea cu andrele, medita nepoatele la franceză, a făcut chiar şi şcoala de şoferi, prea târziu pentru a beneficia de rezultat. A participat la aproape toate întrunirile oftalmologice de peste an din Bucureşti şi mai ales Piatra Neamţ şi Iaşi.
S-a dus repede dincolo, la doar 3 luni după ce a consultat ultimul pacient, conştientă şi făcându-şi planuri de viitor până în ultima clipă. A lăsat în urmă 3 fiice doctoriţe şi un frate - devenit doctor datorită dânsei - chirurg la Iaşi, un exemplu pe care mărturisesc că nu-l pot egala, de putere de muncă, dorinţa de documentare asiduă generală în multe domenii, amabilitate extremă cu pacienţii, şi o bună-voinţă şi poftă de viaţă ce iradiau în jurul său.
Dr. Nicoleta Lăbuşcă-Tebeanu